top of page

Forum Posts

criszamfir
Jun 17, 2022
In Discuții
INFORMARE Vă informăm că astăzi, 17.06.2022 s-a demarat o acțiune civică, care are ca țintă REINTRODUCEREA ÎN PATRIMONIUL COLEGIULUI NAȚIONAL I. L. CARAGIALE PLOIEȘTI A PORȚIUNII DE TEREN ȘI CONSTRUCȚIE DIN AMFITEATRUL DE FESTIVITĂȚI ȘI SPORT AFLAT IN CURTEA DIN SPATELE LICEULUI, ACTUALMENTE RETROCEDAT ÎN MOD LEGAL MOȘTENITORILOR FOSTULUI PROPRIETAR. Inițiatorii acțiunii civice sunt absolvenți ai liceului din promoția 1967.Pentru ca șansele de reușită ale acțiunii să fie cât mai mari se dorește ca lor (inițiatorilor) să li se alăture cât mai mulți colegi caragialiști. În ce constă acțiunea civică? De la început dorim să precizăm că nu se intenționează atacarea în instanță a hotărîrii judecătorești definitive, prin care terenul respectiv a fost retrocedat moștenitorilor de drept. Dar, pentru că: 1. de foarte mulți ani încoace, negocierile dintre Primăria Ploiești, ca proprietar al patrimoniului liceului, pe de o parte și moștenitorii terenului retrocedat, de cealaltă parte, nu au dus la nici un rezultat și pentru că 2. se pare că problema a fost într-un fel abandonată de ambele părți, singurul aflat în suferință fiind liceul, pus în situația de a improviza lipsa unei baze sportive adecvate 3. noi, inițiatorii acțiunii civice socotim că lucrurile nu mai pot continua în acest fel și pentru aceasta, prin acțiuni la îndemâna noastră, trebuie să convingem ambele părți să se așeze din nou - cât mai curând cu putință - la masa tratativelor. În acțiunea noastră sperăm la sprijinul atât a noii conduceri a CNILC Ploiești, dar și a conducerilor anterioare, a conducerii Asociației Părinților din CNILC Ploiești, a conducerii Inspectoratului de Învățămînt Prahova, a conducerii Fundației Nichita Stănescu, a presei și televiziunii naționale și locale și bineînțeles nădăjduim că și dumneavoastră, mai tinerii noștri colegi ne veți susține din toate puterile. Vom reveni, pe măsură ce vom avea lucruri concrete de comunicat. Dar până atunci rugămintea noastră este să vă arătați sprijinul prin comentarii, de dorit cu chestiuni serioase, nu „like-uri”. Vă mulțumim!
0
0
1

criszamfir

More actions
bottom of page